Astazi.

Azi, m-am hotarat sa traiesc fara regrete. Sa privesc doar inainte, fara sa ma mai uit peste umar.

Azi am retrait bucuria de a inota in mare si am resimtit nisipul printre degete.

Chiar azi, mi-am reintalnit vechii prieteni, cu care obijnuiam sa povestesc pana in orele tarzii ale noptii. 

Azi nu voi mai lasa sa treaca o secunda, in care sa nu ma gandesc la cel ce m-a facut sa zambesc doar printr-un : "Buna dimineata!"

Azi am lasat vantul sa se joace cu parul meu. Am simtit mangaierea lui pe obraz si stropii de ploaie in palma.

Tot azi, frunzele au inceput sa cada lasand in urma lor un covor multicolor pe care fiecare om il admira in felul lui. Prefer sa cred ca toti sunt uimiti de felul in care frunzele sunt colorate, si ca nu sunt singura care sta pe banca si priveste fiecare cadere a frunzelor, ramanand cu un gust dulce in gura. Prefer sa cred ca nu sunt singura ciudata care e atenta la lucrurile marunte ce alcatuiesc lucrurile mari.

Azi am invatat ca uneori e mai bine sa taci si sa asculti privind in gol, decat sa vorbesti fara sens si sa iti dai ochii peste cap.

Chiar azi am spus in mintea mea ca de acum inainte totul va fii diferit si stiu ca, nimic nu va mai fii la fel.

Am hotarat ca diminetile le voi petrece stand cu El, admirandu-L in toata splendoarea Lui.

Azi voi face mai mult decat am facut ieri si mai putin decat voi face maine.

Azi am fredonat din nou si din nou melodia care a pus stapanire pe gandurile mele.Am urmarit albinele cu mergeau din floare-n floare, pline de nadejde ca vor gasi ceea ce cauta. Am privit curcubeul care a iesit dupa furtuna grea plina de tunete si fulgere.

Azi nu voi mai privi la Ieri si nu ma voi mai gandi la Maine.

Anotimp ciudat.

Incep sa cunosc lucruri ce nu mi le imaginam inainte.

Cand soarele iti izbeste puternic pupilele, inchizi ochii si nu te astepti ca atunci cand ii vei deschide din nou sa vezi in jurul tau stropi grei de ploaie.Picurii de ploaie insa, au hotarat sa se desparta pentru a fi mai eficienti, astfel devenind desi si usori.  Soarele, martor a tot ceea ce se intampla, pare sa aiba toate sub control. Nu pare speriat deloc de ceea ce stropii de ploaie fac pamantului. Si chiar cand totul pare sa se sfarseasca, stropii isi unesc fortele si devin mai agresivi. Poate ca norii nu si-au urmat traiectoria scrisa in schite si norii au aflat de decalajul lor si au pornit razboiul. 

Soarele vazand ca nu-i mai poate controla, se retrage incet inspre apus, lasand in urma lui doar niste nori colorati pierduti printre cei gri. Lumina soarelui nu a disparut de tot. 

Intre timp a incetat razboiul, daca ii pot spune asa. Armata stropilor de ploaie s-a retras, lasand in urma multe locuri pline cu soldati cazuti la datorie printre copaci, pe frunze, pe flori... in multe alte locuri.

Acum, am ramas doar eu si urmele lasate de soare si de ploaie... Misterioasa domnisoara, Luna, trebuie sa-si faca gratioasa intrare in cateva minute si nu as vrea sa pierd acest moment.. asa ca, continuarea, o las pe maine...

Anotimp ciudat cu soare, ploaie si frunze cazute...

Sa nu uit!

Se aduna asa multe sentimente si multe amintiri care nu le poti descrie prin cuvinte... 

Imi ia asa mult sa am gandesc cum sa pun cuvintele in asa fel incat sa nu pierd din esenta.

Un lucru pe care eu l-am invatat este ca detaliile conteaza, chiar daca unele sunt aproape de nevazut. Poate nu e corect sa le spun detalii, poate sunt doar lucruri pe care eu le tin minte fara sa ma gandesc prea mult.

Zambetul care foarte rar aparea pe acel necunoscut chip, privirea care uneori se pierdea printre oameni, aroma aleasa la inghetata, imaginea aleasa ca background la telefonul vechi, papucii ce ii purta, gesturile , tricoul gri... prefer sa ma opresc aici pentru ca scriu,  si sterg.. si iarasi scriu.. si din nou sterg... Poate trebuia sa ii spun atunci cat de mult il apreciez, si ca frumusetea lui m-a lasat fara cuvinte... Poate trebuia sa ii spun ca atunci cand aparea cuvintele mele isi pierdeau drumul spre iesire... Stiu sigur ce mi-a lipsit atunci... Curajul.

Imi dau seama ca foarte des cuvintele imi fug prin minte iar eu nu am acea abilitate de a le captura. 

Poate ca imi este doar prea greu sa dau drumu sentimentelor din mine, sa plece de la mine, sa zboare libere poate acaparand inima altcuiva. Nu inteleg cum dintr-o data mi-a aparut in minte ideea de a lasa totul si de a trece la urmatorul capitol. Poate e mai bine asa, sau poate ca lupta dusa e prea grea si totul ar devenii mai usor daca as renunta. Niciodata nu se stie cand ai putea fii surprins cu garda jos, sau fara sabie in mana. Cred ca acum este unul dintre acele momente in care am pus sabia deoparte, si armura am lasat-o pe o piatra printre niste vechi ruine. Nu stiu daca are sens ce spun, sau daca intelegi ce vreau sa spun. Nici eu nu sunt sigura de ceea ce se intampla. Ceea ce stiu sigur este ca, cateodata e mai bine sa lasi totul in urma si sa incepi sa pictezi un tablou nou decat sa te chinui sa il termini pe cel vechi plin de amestecuri de culori.

Poate ca gandurile mele pana la urma s-au dovedit a fii mai incurcate decat credeam, sau poate ca totul v-a prinde sens intr-un final.

Poate ca e mai bine sa renunti dupa ce o batalie a fost pierduta, chiar daca mai exista sansa de a castiga razboiul. 

Sa nu uit! Nu am sa ma las batuta. I will fight 'till the end. :) 

Cateodata.

Stau cateodata si imi amintesc lucruri din trecut. Ori zambesc, ori nu.

Ma gandesc rareori: "Cum ar fi fost daca..?" . Dar trece repede gandul.

Unele amintiri imi apar in minte asa dintr-odata, si ma trezesc cu ochii plini de lacrimi.

Uneori as vrea sa dau timpul inapoi, dar stiu ca e imposibil si o las balta.

As vrea sa retraiesc momentele placute, dar mai mult as vrea sa revad persoanele pierdute.

Imi vine sa tip cand ma gandesc ca am lasat sa treaca pe langa mine clipele ce le-as fi putut petrece cu acei pe care nu aveam sa-i mai vad vreodata.

Prefer sa stau singura pe-o banca si sa citesc ziarul, chiar daca nu-mi pasa de stirile din tara.

Inchid ochii si simt ca retraiesc momentele ce m-au facut sa zambesc.

Pupilele mi se maresc atunci cand imi amintesc de vestile proaste, care au fost aruncate in mine ca niste pietre intr-un rau. Auch!

Momentan, ma gandesc ca singurul lucru care as putea sa-l fac acum este sa fluier, si sa trec mai departe, chiar daca urmele raman cu mine.

Stiu ca Dumnezeu ne vrea pentru El, dar stiu ca foarte des noi nu bagam in seama dragostea Lui.

Imi amintesc ca era rosu la semafor si nici o masina nu se misca. Am hotarat sa accelerez si sa fiu singura in miscare.

Sper sa ne revedem intr-o zi, ursuletule. Sa stii.. mi-e dor de tine!

Nu putem da inapoi acum, cand intunericul are atata nevoie de lumina!

Schimbarea poate fi facuta acum, cand inca este vreme buna.

Inspiratia lipseste, dar cuvintele nu lipsesc niciodata.

Liniste...?

Acum, e un moment la care nu m-am asteptat. E liniste. Dupa atata zgomot, agitatie si urlete prin jurul meu, a sosit si momentul sa fie liniste. Sau poate e doar noapte, si noaptea oamenii nu ţipă. Oricum, profit din plin de momentul asta. Nu se stie cand va mai fi liniste...Ma ridic de pe scaun, ma incalt, deschid usa , cobor scarile si ies din scara. E liniste si afara. Se aud doar cainii din vecini. Toamna ma duce cu gandul departe; dar linistea imi da de gandit mai mult. De ce in timpul zilei strazile sunt umplute de masini, copii zgomotosi, oameni nervosi, parinti dezamagiti ? Pasesc mai departe cu gandul acesta fixat bine in minte. Incet se nasc mai multe intrebari in mintea mea. " De ce nu pot merge pe strada ziua si sa primesc macar un zambet raspuns la zambetele mele?" si multe alte intrebari. Icep sa cred ca lumea devine rea pe zi ce trece; dar stiu ca inca mai este speranta... Astept rasaritul, pe o banca intr-un parc linistit. Clipesc  si dintr-o data simt roua cum a cazut pe pamant;racoarea a cuprins atmosfera. E ora 6' 50''.Luminile de pe strada se sting. In 10 minute va fi din nou zgomot , de aceea prefer sa pornesc inapoi spre casa mea , unde sper sa gasesc liniste. Intru in scara, urc treptele, intru in casa si inchid usa. Cum  inchid usa, cum mama apare din camera. Imi zambeste si nu spune nimic; ea stie ca eu caut liniste. Pasesc in camera si de pe geam se aud masinile si cainii. Ma pun la birou, si vad ca pe el sta Biblia. O deschid si incep sa citesc. Dintr-o data nu mai aud nimic. E liniste!  E liniste! si Pace! Mi-a luat mult timp sa-mi dau seama , ca in lume nu o sa gasesc liniste sau pace. In Cuvantul Lui Dumnezeu, la El gasesc liniste. Am gasit linistea ce o cautam la Dumnezeu. 

Cauti Pace? Liniste?   Eu am gasit-o in Domnul.

.

Te iubesc , Tată! 

Esti cel mai bun Tata, esti Cel care m-a salvat de la moarte. Esti Cel ce a salvat omerinea prin Jertfirea Fiului Tau. Cel care aduce dimineata soarele pe cer, si noaptea , luna. Cel care a dat glas pasarilor. Esti Cel Gingas care a creat floarea, in toata splendoarea ei. Gingasul, care a creat si leul .Esti Alfa si Omega. Esti Calea, Adevarul si Viata! Esti Singurul Dumnezeu Adevarat!! Tu, esti Dragoste dar si Dreptate! Tu esti Cuvantul! Tu esti Salvatorul meu! Te iubesc! :)

Mai stii?

Mai stii cand primul fulg de nea l-am privit cazand, impreuna?

Mai stii cand zambeam unul spre altul in timp ce cantam?

Iarna..pe un teren de tenis, cu multa lume in jur...o imbratisare care a durat parca o vesnicie, si la ureche mi-ai soptit:"La multi ani!"..Mai stii?

Mai stii cum jucam volei pe nisip?

Mai stii cum la masa ne bateam cu paine? :))

Mai stii cand afara era ploaie, era seara tarziu si stateam amandoi sub o umbrela la un semafor, si eram doar noi?

Primele acorduri la chitara, tu m-ai invatat intr-o zi de mai. mai stii?

Mai stii cand balonul tau a ajuns pe capul meu si s-a spart?

Mai stii cum ai dat cu periuta ta de dinti in mine?

Era mai, eram la etaj si erai multumit de noua ta freza facuta de mine. iti mai amintesti?

Mai stii cand a fost ziua ta si ai fost fericiit??

Mai stii? Mai stii? Mai stii??

Aveam noi un semn smecher pe care il faceam cand ne intalneam. mai stii? :))

Mai stii cum iti cereai scuze si cand nu erai tu vinovatul?

Eu stiu.. si imi e dor! :)

Plimbare.

Ma hotarasc sa merg la o plimbare pentru a-mi reeeecreeaa mintea. Nu am ales un loc dinainte, ci mi-am spus ca voi merge "acolo unde pasii ma vor duce". Si am pornit...In timp ce mergeam pe strada, se facu' ora 12 fix, iar sunetul clopotelor imi strapunse timpanul. Fosnetul frunzelor e un sunet placut care ma insoteste de acasa. E toaamnaa!! ... E atat de bine sa iti fie frig si sa tanjesti dupa o raza de soare care dintr-o data iti apare in cale. Pe alee, cineva s-a jucat cu pensula si a pictat copacii , pentru ca frunzele sunt maro, verzi si unele chiar rosii... Cineva si-a pierdut culorile printre ramurile copacilor. O clasa de elevi micuti trec pe langa mine, si spre surprinderea mea , majoritatea aveau deja geci groase si unii chiar caciuli. Suflu in aer.. si din gura mea ies aburi.. e frig.. Ma asez pe o banca si imi las gandurile sa zboare. In fata ochilor incep sa se deruleze amintiri care inca sunt in mine. Unele, imi aduc zambetul pe buze... altele.. nu. Mainile incep sa mi raceasca, nasul mi-e rosu, iar buzele uscate. Frigul incepe sa puna stapanire pe mine, incepe sa imi patrunda printre haine. Brrrr! Ma ridic , cu speranta ca voi inlatura frigul.. dar nu .. era de asteptat ca frigul sa ma tina inca captiva. Trec pe langa un parc de copii. Pe vremea mea nu erau atatea lucruri in parc. Doar un leagan si un topogan. Acum copii se bucura de mult mai multe. Norocosiiii! :) . Strada asta o stiu... E scrisa cu amintiri si sentimente, insa merg mai departe. Ajungand in fata blocului meu am realizat ca luna e pe cer... Ciudat...Ce repede trece ziua cand amintirile pun stapanire pe tine..

. . .

Bat la usa chiriasei noastre...Nu deschide nimeni.Bag cheia in usa, si incerc sa deschid , cand constat ca , cheia era deja in usa, pe cealalta parte. Se aud pasi inceti.. Deschide usa... E o batranica, nu o cunosteam, caci nu eram nevoita inainte sa merg sa cer banii de chirie. Cand ma vede , cu lacrimi in ochi imi spune :" Ce bine imi pare ca ai venit! " .Raman surprinsa pentru ca stiu, ca nici ea nu ma cunostea. Intru in garsoniera si privesc batranica cu atentie. O femeie scunda, cu batic in cap, cu parul alb. Chipul ei arata ca, a trecut prin viata . E imbracata ca orice femeie de la sat, cu o fusta ... Picioarele, erau deja invinetite de la statul in frig, pentru a vinde flori... In ochii ei , puteai citi foarte usor ce simte...Durere... Ma uit in jurul meu, si pe marginea patului, vad insirate multe poze... Intreaga ei viata, era in acele poze. Pe masa, erau doi biscuti si o sticla de apa. Era tot ce avea ea de mancare. Avea 82 de ani. M-a invitat sa ma asez pe pat, si apoi a inceput sa-mi povesteasca istoria vietii ei. Sot, nu mai avea fiindca murise in urma cu ceva ani, fiind alcoolic. Mai demult, avea o casa, un adapost. Dar vazand ca, copii ei au nevoie de bani, a facut ceea ce orice parinte ar face: Si-a vandut casa, in speranta ca , macar unul din copii ei o va adaposti sub acoperisul lui. Dar.. nu.. Copii ei  nu isi aratau afectiunea, respectul si dragostea fata de ea, lasand-o sa isi caute chirie si sa ramana singura la o varsta asa inaintata. In timp ce imi povestea si privea pozele, vedeam cu ochii ii sunt cuprinsi de lacrimi. Am putut vedea cat de mult inca isi iubeste copii care au dezamagit-o. Desi lacrimile  , si sentimentele dureroase pusera stapanire pe ea, de pe buzele ei , nu lipsea zambetul. E o batranica cu o inima mare. Cu o iubire vesnica pentru copii ei.  Tot ce are ea sunt amintirile, pozele, 2 biscuiti si o sticla de apa.. aa da! si speranta ca in viitor poate ii va fii mai bine. Imi era atat de greu sa ii mai iau banii. Dar ea cu bunavointa mi-a oferit banii. I-am luat, am salutat-o respectuos si am plecat. Cum am iesit pe usa am izbugnit in plans. Simteam cum inima mi se rupe.. In acele momente mi-am dat seama cat de norocoasa sunt , ca am familia alaturi, si ca Dumnezeu imi da mancare in fiecare zi... Tu..ce spui? Esti si tu indeajuns de multumitor lui Dumnezeu pentru tot ce iti da?

Pe malul marii.

E inca noapte. Soarele nu vrea sa rasara inca.Cobor scarile de lemn , iar scartaitul lor imi strapunge timpanul. Slapii ii arunc din picioare..  Incep sa simt nisipul printre degete.. Inima incepe sa simta ceva necunoscut. Mana mea nu mai rezista, si atinge nisipul... Iau un pumn de nisip si ii dau drumul usor printre degete..Natura parca ma sustinea , fiindca vantul incepu' sa adie.. Incet,incet tot nisipul se pierde in vant... Fac un pas, ma aplec si iau o scoica. O deschid cu dorinta de a gasii macar o perla; dar nu.. era mult prea mult ceea ce imi doream. Mai fac un pas cu speranta ca soarele va rasarii in curand. Deocamdata luna imi lumineaza drumul. Stai, stai , stai! Unde e luna? Dar soarele? Unde e? Se vede o raza..a doua .. si tot mai multe , pana cand cerul e invadat de razele celui ce va avea de luminat azi toata ziua, Soarele. Usurata ca soarele a rasarit, ma apropii si mai tare de mare. Sunt la mal.. stau, si astept sa vad daca vreun pescarus isi va face numarul pe cer.. Intre timp simt cum apa rece adusa de unde val , imi mangaie usor talpile..degetele.. Chiar daca unii nori incearca sa doboare lumina puternica a soarelui, nu reusesc defel. Soarele e mult prea puternic. In zare, se vede un vapor, se pierde luna in mare, iar intr-o parte valurile se intrepatrund cu stancile, creand zgomot.. Tot in zare pescarusii isi fac ritualul diminetii, invartindu-se pe cer . Bucuria sta sa explodeze in mine! Incep sa dansez pe malul marii, sa ma invart, sa sar si in final sa cad , parul meu hranindu-se cu nisip. Zambetul de pe buze nu va muri incurand. Va muri, dar nu acum. Acum, stau intinsa pe nisip , privesc cerul si visez la ziua ce-o sa vina... Tot pe malul marii..

...

The flowers cut and brought inside
Black cars in a single line
Your family in suits and ties
And you're free

The ache I feel inside
Is where the life has left your eyes
I'm alone for our last goodbye
But you're free

I remember you like yesterday
Yesterday
I still can't believe you're gone
Oh I remember you like yesterday
Yesterday
And until I'm with you, I carry on

Adrift on your ocean floor
I feel weightless numb and sore
A part of you and me is torn
You're free

I woke from a dream last night
I dreamt that you were by my side
Reminding me I still had life
In me

I remember you like yesterday
Yesterday
I still can't believe you're gone
Oh I remember you like yesterday
Yesterday
And until I'm with you, I carry on

I'll carry on, I'll carry on

Every lament is a love song
Yesterday, yesterday
I still can't believe you're gone

Every lament is a love song
Yesterday, yesterday
Oh so long my friend, so long

Alex, I will alllllways love you! 

Usurletuleee!! :(((( mii-ee door de tine! :((((

Doar 17.

 me and posterul care e in tot orasul :))

by Salo 

      hidrobicicleta cu numarul meeu!:))

  Patry si eu.

Mogosa stuffs :))

And aceasta mi-a fost ziua de nastere. Happpyyy birthday to me! hahaha:))

Arthur.

Ma trezesc intr-o dimineata, mai exact pe la ora 12' . Imi iau papucii in picioare si pornesc la drum. Deschid usa si parca deja incep sa simt o atractie. Trec cu vederea . Pasii mei incep sa ma poarte pe strazile care parca formeaza un labirint; sper sa nu ma pierd in el si sa nu mai am o cale de iesire. Mult prea tarziu pentru aceste vorbe.M-am pierdut deja. Ma uit in jur... in stanga.. in dreapta... in sus... in jos.. si ma uit in fata. Ochii mei privesc ceva parca adus dintr-un alt secol... E o casa peste care se revarsa un val verde de plante. Din momentul in care am vazut casa , am stiut ca ea era cea care m-a atras inainte sa ies pe usa dimineata.

Fac un pas spre casa...Stau pe pragul ei deja. Bat incet la usa...dar in urma se aude doar ecoul bataii. Deschid usa fiindca , curiozitatea nu-mi dadea drumul. Intru... iar usa se inchide printr-o adiere a vantului.

Camera de jos e goala. peretii albii imi dau dureri de cap. De pe niste scari parca ascunse, coboara un copil. In mana dreapta are o sticla de suc si in mana stanga o pereche de bete. Il salut dar parca nici nu ma aude. ma uit la mine si vad ca sunt alba, fac parte din perete. Nu aveam timp sa reactionez, asa ca am inceput sa ma gandesc cum as putea sa il fac pe acel copil sa ma auda.

Trece un timp... copilul scoate din perete toba mare si un cinel. incepe sa bata ... cum a atins toba mare incep sa apara toate lucrurile in casa. Peretii devin rosii, tablourile incep sa apara pe perete, canapeaua apare, o masa plina de schite, o chitara veche, scaune pline de oameni. Ma uit sa vad daca sunt tot in perete. si ... stai ! sunt pe un scaun. Copilul vine, imi saruta mana si imi spune cu o privire blanda : "Sunt doar eu. Stiam ca vei veniiii. Bine ai venit in casa mea ! " Incerc sa vorbesc, dar cuvintele parca nu-mi ieseau pe gura, limba incepe sa mi se inoade si sudoarea incepe sa-mi curga pe frunte. Copilul imi spune din nou : " Stai linistita, nu trebuie sa-mi vorbesti. Oricum nu ai putea, fiindca cuvintele tale  si gandurile tale sunt in aceasta cutiuta." 

Ma uit in jur si vad cum rand pe rand dispare toata lumea si ma asteptam sa dispar si eu . Dar nu... Insa, aud incet un sunet fin de flaut. Copilul venea spre mine cantand Sonata lui Bach. Se uita in ochii mei si imi spune clipind foarte des : " Tu..." Credeam ca voi fii blocata in casa. dar am inceput sa realizez ca nu stau in casa aceasta impotriva voii mele, ci pentru ca adoram muzica , care era data incet pe fundal. 

Ma ridic de pe scaun, si incep sa vorbesc cu el.:

"Copile, tu de unde vii?

Eu.. sunt aici de-o vesnicie.

Dar cum? De ce?"

Iar el, lasandu-si capu in jos incepe sa imi povesteasca cum ajunsese el in casa aceasta. Era un copil bun, cu parul roscat carliontat , cu ochii albastrii ca de sticla, si cu sentimentele puse pe un tablou de notite. Traia prin muzica, fiecare bataie a inimii lui era condusa de o nota din operele marilor muzicieni. Tatal lui era Mozart, unchiul lui era Bach iar mama lui era o femeie fara de chip. Isi amintea de ei uitandu-se intr-un tablou de pe peretele rosu ca de sange. Cand vorbea de ei, puteai sa vezi ca ochii lui erau inundati de lacrimi, iar nasul ii devenea rosu.  Numele lui era Arthur.  

Am hotarat sa raman si eu in casa aceea , sa cant pe veci cu el, la un pian vechi ... 

Soldateii lui Iesile.

Sa fii tu acela care a facut soldateii? Nicidecum! 

Soldateii care se lupta sunt defapt:

cele doua crengi care atarna impreuna de un secol, din trunchiul aceluias copac

cei doi nori care se intrepatrund pe cerul de-un albastru pur,

cele doua albine care iau polen de pe aceeasi floare... 

Stai sa ma uit mai bine prin sertare, sa caut poza celor care lupta in fiecare zi ca niste adevarati soldatei.

Gata! am gasit. E Iesile.. il stii doar .e cel puternic.  cel ce lupta in fiecare zi cu fiecare adiere a vantului, cu fiecare cadere a frunzelor, cu fiecare raza de soare. Lupta cu prea multe dar le invinge pe toate!

Celalalt soldatel e Anonim. imi pare rau ca nu ii cunosc identitatea pentru a-i spune ca il sustin in luptele lui cu ... papusile ce stau pe pian, cu amintirile care i-au lasat un gust amar... stiu despre el ca... a trecut peste orice , si s-a lasat purtat de vant dar cu armura-i bine pusa!  

In aceste lupte, detaliile conteaza cel mai mult. sa fie scutul cat mai rezistent, armura cat mai usoara dar puternica. Si inca un lucru care conteaza pentru ei : Oricat ai fii de doborat, nu te lasa , lupta pana la sfarsit!

Ce viata duc soldateii oare? 

Un an.

A trecut un an de cand Te-am marturisit in fata tuturor ! 

Si inca ce an!:X

Ai promis sa-mi fii alaturi si Ai fost.

Ai promis ca nu ma vei dezamagi si Te-ai tinut de cuvant.

Ai spus ca-mi vei vorbi in fiecare zi , si mi-ai vorbit!:X

Ai spus ca ma vei pazii neincetat, si uite ,uite sunt bine doar pentru ca ma iubesti!

Ai spus ca nu vor lipsii incercarile de pe drumul meu, si Ai avut dreptate, dar cu Tine le-am biruit.

Ai spus ca nu ma vei lasa chiar daca voi uita de Tine, si da! asa a fost.

Ai spus.. dar inca-mi spui in continuare. 

Drumul e lung, si plin de gropi si belti , iar uneori ma uit in urma ... si vad doar o urma de pasi...si-atunci stiu sigur ca sunt in Bratul Tau. 

Te voi urma , Te voi urma , Te voi urma !

Te iubesc Tata!:X

E timpul.

As vrea sa pot sa fac ceva pentru cei care trec nepasatori pe strada,
As vrea sa pot sa spun vorbe care sa-i incurajeze,sa-i zideasca.
As vrea sa pot sa fac lumea sa vada ca are nevoie de El.
As vrea sa pot sa-l biruiesc pe satan de fiecare data.
As vrea sa pot sa stau contectata tot timpul cu Dumnezeu.

De ce traim doar pentru noi?
De ce asteptam o rasplata cand vine vorba de fapte care aduc slava lui Dumnezeu?
De ce traim in intuneric pretinzand a fi lumini,dar nu facem nimic pentru Dumnezeu?
De ce preferam sa fim placuti in fata lumii fara a ne pasa de parerea lui Dumnezeu despre noi?
De ce ne lasam influentati de lume,si nu de Dumnezeu?
De ce incercam sa facem din voia lui Dumnezeu voia noastra?

E timpul ca Noi sa ne trezim, pentru a trezii si restul lumii.
E timpul...pentru o schimbare reala.
E timpul sa sa inchinam totul in fata Lui.
E timpul sa renuntam la noi pentru Dumnezeu.
E timpul sa acceptam planul lui Dumnezeu pentru noi, chiar daca renuntam la lucruri dragi.

Avem nevoie de Dumnezeu in toate.
Avem nevoie de prezenta Lui in viata noastra.
Avem nevoie de El mai presus de orice.
Avem nevoie de atingerea Lui.

E timpul sa ne bucuram in Domnul,
Si sa aratam bucuria noastra lumii
E timpul sa luminam pentru Dumnezeu
Si cei din jur sa-L vada pe Hristos in noi.

Dumnezeu ne vrea nu numai pe noi , crestinii, ci pe toti.
Iubirea Lui e una egoista si in acelasi timp indelung rabdatoare.

Haideti sa ne trezim!
Sa ne lepadam de pacat!
Sa ne dedicam lui Dumnezeu!

[Doamne, avem nevoie de putere, putere de la Tine. Si intelepciune, din intelepciunea Ta.Schimba-ne inima.Si ajuta-ne sa luminam in jurul nostru.Amin]

"Ciudat-o!"

Eu?Ciudata? Vorbesti fara sens.
Daca eu sunt ciudata inseamna ca si tu esti ciudat.
Gandim la fel nu ti-ai dat seama?
Eh, las' ca m-am gandit eu bine la o posibilitate de a invinge raul.
Dar pana cand planul meu va fi pus in aplicatie mai este mult.
Sa trecem la lucruri ... mai putin razboinice.
Sa stii ca...
Unele intrebari nu au raspunsuri.
Gandurile sunt prea multe sa le pot numara. Nu pot tine pasul cu ele.
Prea multe insecte ca sa le stiu pe toate.
Vorbele dulci provoaca diabet.
Cand ma pierd printre cuvinte inseamna ca m-au cuprins vechi sentimente.
De multe ori ma gandesc cum va fii cand Dumnezeu ma va chema la El.
Minunat! Minunat!
Pe caseta se afla imagini din trecut. Oare s-au inregistrat si sentimentele?
Biblioteca a ramas fara carti.
Sertarele sunt pline cu secrete.
Deci..vrei sa fim parteneri in lupta gladiatorilor?
Indrazneste.
Eu... am indraznit deja.
Stai! E mult prea intuneric ca sa mai pot gandi.
Revin maine....cu mai multe amanunte.

Uneori.

Uneori simt nevoia sa ma ascund printre nori, sa simt ca plutesc si pe langa mine zboara usor pasari,gaze,fluturi...Uneori soptesc la urechea norului , visele mele...iar el... ma poarta prin taramuri de neimaginat.
Uneori,cand mintea mi-e plina de ganduri,tot mergand, ajung in locuri necunoscute.
Uneori,adorm pe iarba si cand ma trezesc simt cum ganganiile urca pe talpa mea,crezand ca urca un munte.
Uneori mi se pare ca soarele-mi zambeste si ii raspund tot cu un zambet.
Uneori,uneori,uneori...
Uneori viata se complica doar printr-un singur pas gresit.
Uneori zapada ma surprinde cu indrazneala ei de a fii alba,pura.
Uneori asezata la pian, cand inchid ochii,degetele mi se duc de la sine,reproducand opera compusa de Bach.
Uneori,lacrimile-mi curg siroaie pe obraz fara nici un scop.
Uneori, chiar foarte des, Dumnezeu ma surprinde cu Maretia Lui.
Chiar daca doar Uneori simt nevoia de iubire,
Nu o caut numai la Isus.
Uneori, in fata ochilor mi se deruleaza toata viata,toate amintirile si-mi dau seama ca trebuie sa trec mai departe,la urmatorul capitol din viata.
Uneori,cantecele pasarilor imi bine-dispun ziua.
Uneori, norii prind forme bine definite,transformandu-se in minunatele creatii ale lui Dumnezeu.
Uneori, zambetele apar pe chipul meu , cand in mintea mea sunt doar lucruri triste.
Uneori,vorbele spuse fara rost ranesc persoanele din jurul tau.
Uneori, realizezi cat de draga iti este o persoana doar atunci cand e in necaz.
Uneori, "La revedere!" nu e de ajuns sa-ti iei ramas bun.
Uneori , a pierde e mai bine decat a castiga.

Doar Uneori..

Incerc sa fiu lumina intr-o lume care traieste in intuneric.

Ceea ce ma caracterizeaza este Dumnezeu. Sunt fiica Lui si ma mandresc cu un Tata ca El. Este Cel care a trimis in intunericul in care traiam, un fir de lumina..Speranta..M-am agatat de bratul Lui si am fost salvata prin Harul si Indurarea Sa. Ii sunt pe veci recunoscatoare ca m-a adus din groapa, pe varf de munte.De la egoism la darnicie, de la ura la iubire. Sunt pocaita si nu mi-e rusine sa afirm asta. Il iubesc din toata inima pe Salvatorul meu! Si incerc sa-I arat asta prin felul meu de a traiiiii in fiecare zi.Si spunand altora despre El,dragostea Lui..Minunatia Lui. Nu simti cateodata nevoia de iubire sau afectiune?Si incerci sa o gasesti in droguri,alcool,tutun,pornografie sau in alte locuri gresite..Dar intr-un final tot cu golul ramai in suflet.Golul acela nu-l poate umple nimeni numai Dumnezeu,oferindu-ti dragostea Lui eterna. Si tu poti fii salvat de El pentru ca El si-a dat Fiul pentru fiecare , ca noi sa fim salvati,sa avem viata vesnica alaturi de El. Poti fiii scapat de sub jugul drogurilor,alcoolului,tutunului,pornografiei etc.Doar invita-L in inima ta,cere-i sincer sa fie Domnitorul ei si Stapanul vietii tale. "Iata Eu stau la usa, si bat.Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el,voi cina cu el, si el cu Mine"Apc.3:20 Fiti binecuvantati.:*

Cerneala.

Ma auzi? Ma simti? Ma vezi?

. . .[Doar vantul se aude. Vocea ta nu-i nicaieri..]

Tacerea-i un raspuns.
Eu.. Te vad! Te aud! Te simt! Dar tac muscandu-mi buzele.
Ce?! Simt gust ciudat pe buzele mele. . .Cerneala...Cerneala?!
Nu stiu , nu pot sa-mi dau seama cum cerneala a ajuns pe gura mea.
Ganduri,ganduri si iar ganduri.
Acum imi amintesc. In timp ce iti scriam scrisoarea de ramas-bun stiloul a varsat cerneala lui pe mine,pe hainele mele ,inclusiv pe buzele mele.
Mirific. Gustul nu-mi va parasi buzele pentru mult timp.

Te vad..te aud.. si te simt...
Dar te acopar in cerneala.