Plimbare.

Ma hotarasc sa merg la o plimbare pentru a-mi reeeecreeaa mintea. Nu am ales un loc dinainte, ci mi-am spus ca voi merge "acolo unde pasii ma vor duce". Si am pornit...In timp ce mergeam pe strada, se facu' ora 12 fix, iar sunetul clopotelor imi strapunse timpanul. Fosnetul frunzelor e un sunet placut care ma insoteste de acasa. E toaamnaa!! ... E atat de bine sa iti fie frig si sa tanjesti dupa o raza de soare care dintr-o data iti apare in cale. Pe alee, cineva s-a jucat cu pensula si a pictat copacii , pentru ca frunzele sunt maro, verzi si unele chiar rosii... Cineva si-a pierdut culorile printre ramurile copacilor. O clasa de elevi micuti trec pe langa mine, si spre surprinderea mea , majoritatea aveau deja geci groase si unii chiar caciuli. Suflu in aer.. si din gura mea ies aburi.. e frig.. Ma asez pe o banca si imi las gandurile sa zboare. In fata ochilor incep sa se deruleze amintiri care inca sunt in mine. Unele, imi aduc zambetul pe buze... altele.. nu. Mainile incep sa mi raceasca, nasul mi-e rosu, iar buzele uscate. Frigul incepe sa puna stapanire pe mine, incepe sa imi patrunda printre haine. Brrrr! Ma ridic , cu speranta ca voi inlatura frigul.. dar nu .. era de asteptat ca frigul sa ma tina inca captiva. Trec pe langa un parc de copii. Pe vremea mea nu erau atatea lucruri in parc. Doar un leagan si un topogan. Acum copii se bucura de mult mai multe. Norocosiiii! :) . Strada asta o stiu... E scrisa cu amintiri si sentimente, insa merg mai departe. Ajungand in fata blocului meu am realizat ca luna e pe cer... Ciudat...Ce repede trece ziua cand amintirile pun stapanire pe tine..