Plimbare.

Ma hotarasc sa merg la o plimbare pentru a-mi reeeecreeaa mintea. Nu am ales un loc dinainte, ci mi-am spus ca voi merge "acolo unde pasii ma vor duce". Si am pornit...In timp ce mergeam pe strada, se facu' ora 12 fix, iar sunetul clopotelor imi strapunse timpanul. Fosnetul frunzelor e un sunet placut care ma insoteste de acasa. E toaamnaa!! ... E atat de bine sa iti fie frig si sa tanjesti dupa o raza de soare care dintr-o data iti apare in cale. Pe alee, cineva s-a jucat cu pensula si a pictat copacii , pentru ca frunzele sunt maro, verzi si unele chiar rosii... Cineva si-a pierdut culorile printre ramurile copacilor. O clasa de elevi micuti trec pe langa mine, si spre surprinderea mea , majoritatea aveau deja geci groase si unii chiar caciuli. Suflu in aer.. si din gura mea ies aburi.. e frig.. Ma asez pe o banca si imi las gandurile sa zboare. In fata ochilor incep sa se deruleze amintiri care inca sunt in mine. Unele, imi aduc zambetul pe buze... altele.. nu. Mainile incep sa mi raceasca, nasul mi-e rosu, iar buzele uscate. Frigul incepe sa puna stapanire pe mine, incepe sa imi patrunda printre haine. Brrrr! Ma ridic , cu speranta ca voi inlatura frigul.. dar nu .. era de asteptat ca frigul sa ma tina inca captiva. Trec pe langa un parc de copii. Pe vremea mea nu erau atatea lucruri in parc. Doar un leagan si un topogan. Acum copii se bucura de mult mai multe. Norocosiiii! :) . Strada asta o stiu... E scrisa cu amintiri si sentimente, insa merg mai departe. Ajungand in fata blocului meu am realizat ca luna e pe cer... Ciudat...Ce repede trece ziua cand amintirile pun stapanire pe tine..

. . .

Bat la usa chiriasei noastre...Nu deschide nimeni.Bag cheia in usa, si incerc sa deschid , cand constat ca , cheia era deja in usa, pe cealalta parte. Se aud pasi inceti.. Deschide usa... E o batranica, nu o cunosteam, caci nu eram nevoita inainte sa merg sa cer banii de chirie. Cand ma vede , cu lacrimi in ochi imi spune :" Ce bine imi pare ca ai venit! " .Raman surprinsa pentru ca stiu, ca nici ea nu ma cunostea. Intru in garsoniera si privesc batranica cu atentie. O femeie scunda, cu batic in cap, cu parul alb. Chipul ei arata ca, a trecut prin viata . E imbracata ca orice femeie de la sat, cu o fusta ... Picioarele, erau deja invinetite de la statul in frig, pentru a vinde flori... In ochii ei , puteai citi foarte usor ce simte...Durere... Ma uit in jurul meu, si pe marginea patului, vad insirate multe poze... Intreaga ei viata, era in acele poze. Pe masa, erau doi biscuti si o sticla de apa. Era tot ce avea ea de mancare. Avea 82 de ani. M-a invitat sa ma asez pe pat, si apoi a inceput sa-mi povesteasca istoria vietii ei. Sot, nu mai avea fiindca murise in urma cu ceva ani, fiind alcoolic. Mai demult, avea o casa, un adapost. Dar vazand ca, copii ei au nevoie de bani, a facut ceea ce orice parinte ar face: Si-a vandut casa, in speranta ca , macar unul din copii ei o va adaposti sub acoperisul lui. Dar.. nu.. Copii ei  nu isi aratau afectiunea, respectul si dragostea fata de ea, lasand-o sa isi caute chirie si sa ramana singura la o varsta asa inaintata. In timp ce imi povestea si privea pozele, vedeam cu ochii ii sunt cuprinsi de lacrimi. Am putut vedea cat de mult inca isi iubeste copii care au dezamagit-o. Desi lacrimile  , si sentimentele dureroase pusera stapanire pe ea, de pe buzele ei , nu lipsea zambetul. E o batranica cu o inima mare. Cu o iubire vesnica pentru copii ei.  Tot ce are ea sunt amintirile, pozele, 2 biscuiti si o sticla de apa.. aa da! si speranta ca in viitor poate ii va fii mai bine. Imi era atat de greu sa ii mai iau banii. Dar ea cu bunavointa mi-a oferit banii. I-am luat, am salutat-o respectuos si am plecat. Cum am iesit pe usa am izbugnit in plans. Simteam cum inima mi se rupe.. In acele momente mi-am dat seama cat de norocoasa sunt , ca am familia alaturi, si ca Dumnezeu imi da mancare in fiecare zi... Tu..ce spui? Esti si tu indeajuns de multumitor lui Dumnezeu pentru tot ce iti da?

Pe malul marii.

E inca noapte. Soarele nu vrea sa rasara inca.Cobor scarile de lemn , iar scartaitul lor imi strapunge timpanul. Slapii ii arunc din picioare..  Incep sa simt nisipul printre degete.. Inima incepe sa simta ceva necunoscut. Mana mea nu mai rezista, si atinge nisipul... Iau un pumn de nisip si ii dau drumul usor printre degete..Natura parca ma sustinea , fiindca vantul incepu' sa adie.. Incet,incet tot nisipul se pierde in vant... Fac un pas, ma aplec si iau o scoica. O deschid cu dorinta de a gasii macar o perla; dar nu.. era mult prea mult ceea ce imi doream. Mai fac un pas cu speranta ca soarele va rasarii in curand. Deocamdata luna imi lumineaza drumul. Stai, stai , stai! Unde e luna? Dar soarele? Unde e? Se vede o raza..a doua .. si tot mai multe , pana cand cerul e invadat de razele celui ce va avea de luminat azi toata ziua, Soarele. Usurata ca soarele a rasarit, ma apropii si mai tare de mare. Sunt la mal.. stau, si astept sa vad daca vreun pescarus isi va face numarul pe cer.. Intre timp simt cum apa rece adusa de unde val , imi mangaie usor talpile..degetele.. Chiar daca unii nori incearca sa doboare lumina puternica a soarelui, nu reusesc defel. Soarele e mult prea puternic. In zare, se vede un vapor, se pierde luna in mare, iar intr-o parte valurile se intrepatrund cu stancile, creand zgomot.. Tot in zare pescarusii isi fac ritualul diminetii, invartindu-se pe cer . Bucuria sta sa explodeze in mine! Incep sa dansez pe malul marii, sa ma invart, sa sar si in final sa cad , parul meu hranindu-se cu nisip. Zambetul de pe buze nu va muri incurand. Va muri, dar nu acum. Acum, stau intinsa pe nisip , privesc cerul si visez la ziua ce-o sa vina... Tot pe malul marii..

...

The flowers cut and brought inside
Black cars in a single line
Your family in suits and ties
And you're free

The ache I feel inside
Is where the life has left your eyes
I'm alone for our last goodbye
But you're free

I remember you like yesterday
Yesterday
I still can't believe you're gone
Oh I remember you like yesterday
Yesterday
And until I'm with you, I carry on

Adrift on your ocean floor
I feel weightless numb and sore
A part of you and me is torn
You're free

I woke from a dream last night
I dreamt that you were by my side
Reminding me I still had life
In me

I remember you like yesterday
Yesterday
I still can't believe you're gone
Oh I remember you like yesterday
Yesterday
And until I'm with you, I carry on

I'll carry on, I'll carry on

Every lament is a love song
Yesterday, yesterday
I still can't believe you're gone

Every lament is a love song
Yesterday, yesterday
Oh so long my friend, so long

Alex, I will alllllways love you! 

Usurletuleee!! :(((( mii-ee door de tine! :((((

Doar 17.

 me and posterul care e in tot orasul :))

by Salo 

      hidrobicicleta cu numarul meeu!:))

  Patry si eu.

Mogosa stuffs :))

And aceasta mi-a fost ziua de nastere. Happpyyy birthday to me! hahaha:))

Arthur.

Ma trezesc intr-o dimineata, mai exact pe la ora 12' . Imi iau papucii in picioare si pornesc la drum. Deschid usa si parca deja incep sa simt o atractie. Trec cu vederea . Pasii mei incep sa ma poarte pe strazile care parca formeaza un labirint; sper sa nu ma pierd in el si sa nu mai am o cale de iesire. Mult prea tarziu pentru aceste vorbe.M-am pierdut deja. Ma uit in jur... in stanga.. in dreapta... in sus... in jos.. si ma uit in fata. Ochii mei privesc ceva parca adus dintr-un alt secol... E o casa peste care se revarsa un val verde de plante. Din momentul in care am vazut casa , am stiut ca ea era cea care m-a atras inainte sa ies pe usa dimineata.

Fac un pas spre casa...Stau pe pragul ei deja. Bat incet la usa...dar in urma se aude doar ecoul bataii. Deschid usa fiindca , curiozitatea nu-mi dadea drumul. Intru... iar usa se inchide printr-o adiere a vantului.

Camera de jos e goala. peretii albii imi dau dureri de cap. De pe niste scari parca ascunse, coboara un copil. In mana dreapta are o sticla de suc si in mana stanga o pereche de bete. Il salut dar parca nici nu ma aude. ma uit la mine si vad ca sunt alba, fac parte din perete. Nu aveam timp sa reactionez, asa ca am inceput sa ma gandesc cum as putea sa il fac pe acel copil sa ma auda.

Trece un timp... copilul scoate din perete toba mare si un cinel. incepe sa bata ... cum a atins toba mare incep sa apara toate lucrurile in casa. Peretii devin rosii, tablourile incep sa apara pe perete, canapeaua apare, o masa plina de schite, o chitara veche, scaune pline de oameni. Ma uit sa vad daca sunt tot in perete. si ... stai ! sunt pe un scaun. Copilul vine, imi saruta mana si imi spune cu o privire blanda : "Sunt doar eu. Stiam ca vei veniiii. Bine ai venit in casa mea ! " Incerc sa vorbesc, dar cuvintele parca nu-mi ieseau pe gura, limba incepe sa mi se inoade si sudoarea incepe sa-mi curga pe frunte. Copilul imi spune din nou : " Stai linistita, nu trebuie sa-mi vorbesti. Oricum nu ai putea, fiindca cuvintele tale  si gandurile tale sunt in aceasta cutiuta." 

Ma uit in jur si vad cum rand pe rand dispare toata lumea si ma asteptam sa dispar si eu . Dar nu... Insa, aud incet un sunet fin de flaut. Copilul venea spre mine cantand Sonata lui Bach. Se uita in ochii mei si imi spune clipind foarte des : " Tu..." Credeam ca voi fii blocata in casa. dar am inceput sa realizez ca nu stau in casa aceasta impotriva voii mele, ci pentru ca adoram muzica , care era data incet pe fundal. 

Ma ridic de pe scaun, si incep sa vorbesc cu el.:

"Copile, tu de unde vii?

Eu.. sunt aici de-o vesnicie.

Dar cum? De ce?"

Iar el, lasandu-si capu in jos incepe sa imi povesteasca cum ajunsese el in casa aceasta. Era un copil bun, cu parul roscat carliontat , cu ochii albastrii ca de sticla, si cu sentimentele puse pe un tablou de notite. Traia prin muzica, fiecare bataie a inimii lui era condusa de o nota din operele marilor muzicieni. Tatal lui era Mozart, unchiul lui era Bach iar mama lui era o femeie fara de chip. Isi amintea de ei uitandu-se intr-un tablou de pe peretele rosu ca de sange. Cand vorbea de ei, puteai sa vezi ca ochii lui erau inundati de lacrimi, iar nasul ii devenea rosu.  Numele lui era Arthur.  

Am hotarat sa raman si eu in casa aceea , sa cant pe veci cu el, la un pian vechi ... 

Soldateii lui Iesile.

Sa fii tu acela care a facut soldateii? Nicidecum! 

Soldateii care se lupta sunt defapt:

cele doua crengi care atarna impreuna de un secol, din trunchiul aceluias copac

cei doi nori care se intrepatrund pe cerul de-un albastru pur,

cele doua albine care iau polen de pe aceeasi floare... 

Stai sa ma uit mai bine prin sertare, sa caut poza celor care lupta in fiecare zi ca niste adevarati soldatei.

Gata! am gasit. E Iesile.. il stii doar .e cel puternic.  cel ce lupta in fiecare zi cu fiecare adiere a vantului, cu fiecare cadere a frunzelor, cu fiecare raza de soare. Lupta cu prea multe dar le invinge pe toate!

Celalalt soldatel e Anonim. imi pare rau ca nu ii cunosc identitatea pentru a-i spune ca il sustin in luptele lui cu ... papusile ce stau pe pian, cu amintirile care i-au lasat un gust amar... stiu despre el ca... a trecut peste orice , si s-a lasat purtat de vant dar cu armura-i bine pusa!  

In aceste lupte, detaliile conteaza cel mai mult. sa fie scutul cat mai rezistent, armura cat mai usoara dar puternica. Si inca un lucru care conteaza pentru ei : Oricat ai fii de doborat, nu te lasa , lupta pana la sfarsit!

Ce viata duc soldateii oare?