. . .

Bat la usa chiriasei noastre...Nu deschide nimeni.Bag cheia in usa, si incerc sa deschid , cand constat ca , cheia era deja in usa, pe cealalta parte. Se aud pasi inceti.. Deschide usa... E o batranica, nu o cunosteam, caci nu eram nevoita inainte sa merg sa cer banii de chirie. Cand ma vede , cu lacrimi in ochi imi spune :" Ce bine imi pare ca ai venit! " .Raman surprinsa pentru ca stiu, ca nici ea nu ma cunostea. Intru in garsoniera si privesc batranica cu atentie. O femeie scunda, cu batic in cap, cu parul alb. Chipul ei arata ca, a trecut prin viata . E imbracata ca orice femeie de la sat, cu o fusta ... Picioarele, erau deja invinetite de la statul in frig, pentru a vinde flori... In ochii ei , puteai citi foarte usor ce simte...Durere... Ma uit in jurul meu, si pe marginea patului, vad insirate multe poze... Intreaga ei viata, era in acele poze. Pe masa, erau doi biscuti si o sticla de apa. Era tot ce avea ea de mancare. Avea 82 de ani. M-a invitat sa ma asez pe pat, si apoi a inceput sa-mi povesteasca istoria vietii ei. Sot, nu mai avea fiindca murise in urma cu ceva ani, fiind alcoolic. Mai demult, avea o casa, un adapost. Dar vazand ca, copii ei au nevoie de bani, a facut ceea ce orice parinte ar face: Si-a vandut casa, in speranta ca , macar unul din copii ei o va adaposti sub acoperisul lui. Dar.. nu.. Copii ei  nu isi aratau afectiunea, respectul si dragostea fata de ea, lasand-o sa isi caute chirie si sa ramana singura la o varsta asa inaintata. In timp ce imi povestea si privea pozele, vedeam cu ochii ii sunt cuprinsi de lacrimi. Am putut vedea cat de mult inca isi iubeste copii care au dezamagit-o. Desi lacrimile  , si sentimentele dureroase pusera stapanire pe ea, de pe buzele ei , nu lipsea zambetul. E o batranica cu o inima mare. Cu o iubire vesnica pentru copii ei.  Tot ce are ea sunt amintirile, pozele, 2 biscuiti si o sticla de apa.. aa da! si speranta ca in viitor poate ii va fii mai bine. Imi era atat de greu sa ii mai iau banii. Dar ea cu bunavointa mi-a oferit banii. I-am luat, am salutat-o respectuos si am plecat. Cum am iesit pe usa am izbugnit in plans. Simteam cum inima mi se rupe.. In acele momente mi-am dat seama cat de norocoasa sunt , ca am familia alaturi, si ca Dumnezeu imi da mancare in fiecare zi... Tu..ce spui? Esti si tu indeajuns de multumitor lui Dumnezeu pentru tot ce iti da?

Pe malul marii.

E inca noapte. Soarele nu vrea sa rasara inca.Cobor scarile de lemn , iar scartaitul lor imi strapunge timpanul. Slapii ii arunc din picioare..  Incep sa simt nisipul printre degete.. Inima incepe sa simta ceva necunoscut. Mana mea nu mai rezista, si atinge nisipul... Iau un pumn de nisip si ii dau drumul usor printre degete..Natura parca ma sustinea , fiindca vantul incepu' sa adie.. Incet,incet tot nisipul se pierde in vant... Fac un pas, ma aplec si iau o scoica. O deschid cu dorinta de a gasii macar o perla; dar nu.. era mult prea mult ceea ce imi doream. Mai fac un pas cu speranta ca soarele va rasarii in curand. Deocamdata luna imi lumineaza drumul. Stai, stai , stai! Unde e luna? Dar soarele? Unde e? Se vede o raza..a doua .. si tot mai multe , pana cand cerul e invadat de razele celui ce va avea de luminat azi toata ziua, Soarele. Usurata ca soarele a rasarit, ma apropii si mai tare de mare. Sunt la mal.. stau, si astept sa vad daca vreun pescarus isi va face numarul pe cer.. Intre timp simt cum apa rece adusa de unde val , imi mangaie usor talpile..degetele.. Chiar daca unii nori incearca sa doboare lumina puternica a soarelui, nu reusesc defel. Soarele e mult prea puternic. In zare, se vede un vapor, se pierde luna in mare, iar intr-o parte valurile se intrepatrund cu stancile, creand zgomot.. Tot in zare pescarusii isi fac ritualul diminetii, invartindu-se pe cer . Bucuria sta sa explodeze in mine! Incep sa dansez pe malul marii, sa ma invart, sa sar si in final sa cad , parul meu hranindu-se cu nisip. Zambetul de pe buze nu va muri incurand. Va muri, dar nu acum. Acum, stau intinsa pe nisip , privesc cerul si visez la ziua ce-o sa vina... Tot pe malul marii..